Vin dintr-un oras mic, de munte. Orice eveniment si iesire in afara Pub-ului din centru era moment de maxima importanta oraseneasca, de trecut la gazeta.
De abia asteptam sa treaca timpul, sa merg la Facultate – cladirea aceea care avea sa imi aduca prieteni, cunostinte si informatii pe care nu le gaseam in micul meu orasel de munte.
Visam sa ma plimb seara de seara pe strazile luminate cu felinare din fier forjat cu becuri mari, galbene. Sa merg la teatru, Opera, spectacole de balet. Sa vad expozitii de pictura si fotografie. Sa imi vizitez rudele cat mai des. Sa mananc inghetata portocalie cand merg la Zoo Baneasa. Sa ma duc la Otopeni sa privesc aterizarile si decolarile.
4 ani jumatate de Bucuresti mai tarziu, imi dau seama ca ok, sunt aici unde se intampla toate aceste lucruri. Ura! Insa nici 1/4 din ele nu am bifat. Intr-adevar, aici mi-am facut prieteni de care nu vreau sa “scap” pana implinesc 100 de ani (dupa aceea cred ca voi fi cam plictisitoare si nu vreau sa le stric batranetile), am invatat harta pe de rost, stiu traseele tuturor autobuzelor, m-am maturizat.
Cu toate acestea, de ceva timp ma simt tot mai sufocata de orasul acesta mare. Inca putin si mi-am atins limita. Am obosit.
In orasele atat de mari oamenii uita sa se mai bucure de ceea ce au in jur pentru ca sunt intr-o continua goana dupa bani. Uita sa le mai pese de cei de langa pentru ca persoana lor este mai importanta. Uita sa mai vada culoarea din viata lor. Uita sa fie oameni.
(Fotografie furata de la Cristi Dumitrescu fara pic de jena)
Iti propun o strategie care pt mine functioneaza. Ia-ti doua saptamani in care sa te rupi de tot ceea ce iti consuma energie (asta include si amici cu care te vezi periodic, dar care nu-s neaparat prietenii cei mai buni). Apoi, ia o pauza de la evenimente si de la lucruri de rutina. Iesi in parc intr-o miercuri, la ora 13, cand toata lumea e la munca.
Dar cea mai importanta e prima parte, cu energia. Izoleaza-te de tot ce iti consuma energie aiurea.
Lav iu! π Asa o sa fac!
Am fost plecata singura o saptamana in Franta, nu mi-a ajuns, insa. Am nevoie de lipsa de net :))
Deci,cΓ’nd mergem la Zoo?
Te-ai molipsit de la Anne? π
Am citit sfatul lui Carmen si sustin experimentul. As vrea tare sa vad daca functioneaza π Hang in there, it’s not so bad!
Nu stiu exact care de la care π E veche povestea, acum am “verbalizat-o” π
Cat de curand ii voi urma sfatul !
hai, cheer up, esti prea tanara pentru asta π
Am imbatranit inainte de vreme! cel putin in ultimele luni π
Trece cu putina bulgareala sau ceva vreme mai hotarata
cred ca trebuie sa schimbi orasul, chiar si tara π
Sugestii? π – sa nu sari cu “Londra”, ca e mai haos decat aici!
Eu cred ca nu trebuie sa mai astepti. Nu trebuie sa astepti de la viata sa iti ofere acel “ceva” care sa iti aduca satisfactie, fericire, bucurii…etc. Trebuie sa te ridici in 2 picioruse si sa spui cu voce tare: eu nu pot sa fiu o alta victima a nemultimiri.Nu asta e viata mea. Viata mea va arata asa:…iei o foaie de hartie si scrii (fara sa te limitezi la ce crezi tu ca poti si ce nu) exact cum vrei sa fie viata ta. Apoi cu zambetul pe buze si cu credinta infinita pleci renascuta la drum :).
Nu astepta, ia de la viata tot ce poti ACUM, nu maine, nu peste o luna, nu peste un an.
O viata plina iti doresc:)!
Sa stii ca iti voi urma sfatul! Voi reveni chiar si cu un raport π
incearca vitamine, somn mai mult, magneziu, etc… si eu ma simt la fel.. dar in mod deosebit toamna ..bleagh
As vrea sa cred ca este astenia de toamna. Sau ceva de genul.
Incerc si cu vitamine, sa vedem ce iese
nu Londra, ceva si mai si, propun sa fie L A