Unde mananci in Paris?

Timp de o saptamana pamantul francez mi-a sustinut pasii in lung si-n lat – cred ca nu am mai mers atat de mult pe jos de aproximativ doi ani. Asadar, voi incepe prin a va povesti cand si pe unde m-am oprit sa mananc/ sa beau o cafea/ sa imi las averea/ sa imi scriu testamentul si cat de mult mi-a placut. Nu inseamna ca sunt cele mai bune, ci ca un nebun deja a fost acolo:

1. Muzeul Louvre – Le Café Richelieu/ Angelina (singura cafenea-restaurant din muzeu)

Preturile sunt pe cat de piperate v-ati astepta, insa Croque Monsieur mai bun ca aici nu am mancat niciunde. La fel si cafeaua cu lapte – foarte gustoasa, mai ales cand este insotita de un croissant cu unt.

Iar daca sunteti fumator, puteti avea noroc: aici nu se fumeaza, insa imprietenindu-va cu unul dintre chelneri va asigurati un view foarte frumos: va va da acces la una dintre terasele lor (care nu sunt deschise publicului) cu trecere prin bucatarie.

O masa pentru doua persoane – fel principal + cafea si apa imbuteliata – ~50 euro

 

2. Indiana 

Daca ajungeti in zona statiei de metrou Denfert Rochereau – linia 4 (am inteles ca ar fi mai multe astfel de cafenele-restaurant) va recomand sa mergeti la Indiana si sa incercati doar ce este lichid 🙂 Localnicii spun ca mancarea lasa de dorit – si preturile pentru aceasta la fel!

Asadar, daca vreti doar sa beti o cafea foarte buna sau un cocktail fara alcool si sa profitati de reteaua wi-fi care functioneaza la viteza fulminanta a melcului, incercati Indiana.

 

3. Brasserie de la Tour Eiffel

Trebuie sa recunosc: in viata mea nu am mai mancat tarta cu pere si inghetata de vanilie mai buna decat aici. Au fost cei mai bine investiti 8 euro.

Dar, pentru ca totul parea perfect, am facut greseala sa comand “Diabolo” – aceasta limonada cu “sirop” la alegere. Bineinteles, a fost un fail total pentru ca era un fel de sifon cu sirop… si atat. Macar a fost un sifon de aproape 5 euro.

 

4. Manten – sau cum sa mananci japonez foarte bun si ieftin

Situat undeva pe langa turnul Montparnasse (statia de metrou Edgar Quinet), restaurantul japonez in care am nimerit avea la dispozitia clientilor meniuri care cuprindeau tot ce v-ati putea dori: sushi cu somon, cu ton, cu alge, fara alge, cu avocado, cu fistic… alegeti voi. Aceste meniuri au un pret mediu de 16 euro si cuprind si o portie de frigarui.

Apa este gratuita, sucurile au preturi mult mai decente decat in alte parti.

5. La Cave – langa Sacre Coeur

Un bistro foarte foarte foarte foarte mic – mai mic decat un bistro minuscul – situat langa Sacre Coeur. Aici nu stiu daca si cum sa va recomand sa mancati sau sa beti, deoarece am ajuns intr-o zi de duminica, dupa-amiaza si voiam doar sa beau o cafea si o apa plata. Pentru ca era ora pranzului si ei detin doar 4 mese, cine nu mananca.. .nu sta.

In schimb, am vazut aici cum faceau clatite si le umpleau cu tot felul de nebunii si combinatii de n luate cate k – fistic, biscuit, ciocolata, crème care mai de care. Gustos, dar atitudinea ne-a facut sa le zicem pa-pa rapid.

 

6. Café George V

Am ajuns si pe Champs Elysees pentru putin shopping (doar nu plecam din Paris cu mana goala) si ne-am oprit la cea mai aratoasa cafenea din cate se vedeau cu ochiul liber dintr-un capat in celalalt al celebrei strazi: George V – pe partea dreapta cum mergeti spre Arc.

Plouati, infrigurati si fara chef de prea multe ceremonii, am baut o cafea, o cola si am gustat o inghetata. Ceea ce a fost “anormal” – pretul acelei cola de aur: 6.80 euro.

Ok, am inteles ca nu asta bei cand mergi la o astfel de cafenea- restaurant de pe Champs Elysees, dar cu setea cum ramane? Nu trebuie si ea potolita cumva?

Va recomand sa incercati aici inghetata – daca va simtiti rebeli cand ploua afara.

7. La Carre des Invalides

Situat (dupa cum ii spune si numele) in cadrul Muzeului Armelor – Hotel des Invalides, aici am mancat cel mai bun crosissant cu unt si cu ciocolata. Asadar, daca ajungeti in zona, nu ratati.

Program de functionare: 9-18:30 (1 aprilie – 31 octombrie) si 9-17:30 (1 noiambrie – 31 martie)

 

 

TIPS:

– Daca solicitati la masa “apa”, veti primi apa potabila, gratuit.

– Nu prea (spre deloc) se lasa bacsis la mese. Pana m-am prins de asta eram deja in a 3a zi de cheltuit foarte multi bani 🙂

– Daca timpul va permite, sugestia mea este sa va rataciti pe strazi si cu siguranta gasiti multe restaurante (de tipul celui gasit de mine langa Sacre Coeur) care sa aiba 2-3 mese si tot atatea feluri de mancare. De obicei, acestea sunt cele mai bune, insa nu garantez ca au si preturile ok.

Ce mai cauta lumea:
  • cit costa mincarea la paris
  • restaurante ieftine in paris

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *