Prin Provence în fiecare zi

Aș vrea să știi despre mine un lucru: călătoriile mele au întotdeauna un motiv: fie am văzut un wallpaper și vreau să fiu în locul acela (ex: Dunnottar Castle – wallpaper la Windows), fie am văzut un film cu peisaje senzaționale (ex: Sherlock, prin Scoția), fie am citit o carte a cărei acțiune se petrece într-un orășel aparent uitat de lume etc.

Pentru cel din urmă ”stimulet” am o poveste mai aparte: acum 5 ani (sau mai bine) am citit o carte care mi-a marcat începuturile vieții de ”călătoare” – Parfumul, a lui Patrick Suskind, cu acțiunea petrecută în Provence, Grasse (de unde își au originea parfumurile). Nu a trecut mai mult de o lună până mi-am luat biletul de avion către Nisa, apoi autocarul până în Grasse, pentru a vedea cu ochii mei câmpurile de lavandă descrise cu atât de mult talent în carte- de parcă aș fi fost acolo în momentul acțiunii. M-am îndrăgostit iremediabil, era mai frumos și parfumat decât mi-am imaginat.

 

Și, tot de atunci, mi-am descoperit o nouă pasiune pentru parfumuri (colecția mea numără acum peste 45 de parfumuri), pentru arome, dar, mai ales, pentru lavandă – pentru că îmi place să fiu prin Provence în fiecare zi. Probabil este ceva supranatural cu acea zonă, pentru că nu am auzit pe nimeni să se întoarcă dezamăgit. De asemenea, ai auzit pe cineva care să nu asocieze lavanda cu zona Provence a Franței? Exact, nici eu.

Dintre toate aromele care oferă un spectacol simțurilor, atunci când te plimbi prin Provence, cea care va rămâne în top – detașat – este LAVANDA. Ulterior întoarcerii din Franța, trebuie să recunosc: mi-am umplut camerele cu această minunată plantă, am avut grijă să am minimum o cremă și un parfum pentru corp, apoi am citit câteva curiozități și iată despre ce este vorba:

  • Cleopatra a folosit un parfum cu aromă de lavandă pentru a-l cuceri pe Iulius Cezar. Ce zici de asta? Știi că multe dintre secretele Cleopatrei sunt încă folosite, așa că știa ea ceva. 🙂
  • Florile de levănțică se foloseau la spălat, la prepararea bucatelor, dar și pentru a împrospăta mirosul în casă. Și încă se mai întâmplă asta, datorită mirosului puternic.
  • Lavanda este una dintre cele mai folosite plante în medicină, poate chiar să vindece insomnia.
  • Cinci minute de expunere la aroma de levănţică scade secreţia de cortizol, hormonul stresului.

Știi vorba ”esențele bune se țin în sticluțe mici”? Ei bine, toate parfumurile și oportuntățile de relaxare pe care ți le oferă Provence pot fi găsite mai repede în noile Planet SPA Lavandă de la AVON: cremă pentru mâini (o minune, indiferent de vreme), lapte pentru baie (după aceea vei fi Cleopatra în persoană), souffle pentru corp (un răsfăț pentru toate simțurile, promit!).

Crema pentru mâini Planet SPA Lavandă – apropiații știu despre mine că am o mică obsesie pasiune pentru cremele pentru mâini (cea pentru lavandă este de la sine înțeleasă), așa că știu cam tot ce mișcă în ”domeniu” și găsești oricând acest produs în geanta mea, în baie, pe birou, lângă birou, pe noptieră etc. Iar varianta cu lavandă de la AVON tocmai a câștigat podiumul în rândul cremelor de mâini: mirosul este destul de pregnant – te trimite diiiirect în Provence, de parcă ai deschide o sticlută cu parfum.  De asemenea, textura este foarte ușoară (știi cremele acelea care îți dau impresia că ți-ai pus mânuși? Nu e cazul.) și intră imediat în piele. O nebunie.

Laptele pentru baie Planet SPA Lavandă – trebuie să recunosc: așa de tare mă apucă lenea când vine vorba să aștept să se umple cada cu apăăăă… cât timp pentru bilete de avion risipit 🙂 Ei bine, mirosul acestui produs m-a făcut cel mai răbdător om, pentru că tare curioasă eram să văd și efectele: piele fină, parfum. O nebunie.
Ca o introducere în atmosferă: la una dintre parfumeriile din Grasse, contra unei sume corecte, ai la dispoziție 10 minute pentru a face duș cu … parfum. Laptele pentru baie descris mai sus se apropie foarte mult de acea senzație și nici nu este nevoie să îl pui pe tot (dacă la asta te-ai gândit)

Souffle pentru corp Planet SPA Lavandă – am menționat mai sus că este un răsfăț pentru toate simțurile. Să ne înțelegem: am vrut să ofer cadou acest produs – am zis să dau dovadă că sunt o persoană altruistă. Mi-a trecut repede gândul, imediat ce am deschis recipientul. Nu este pentru oferit cadouri, este pentru închis o zi întreagă în baie și răsfățat la maximum. Dumnezeule, ce parfum și ce textură!

 

Dacă și pozele ar putea avea miros…

 

Uneori mi-e dor de Franța. De parfumuri, de vreme, de mare. Dar îmi ”astâmpăr” dorul până la următoarele bilete de avion cu o sesiune de relaxare prin SPA la mine acasă – așa, chiar sunt prin Provence în fiecare zi, la fiecare aplicare a cremelor-răsfăț. Îți recomand.

 

——

Sursă poză featured

1 comentariu
  1. Marina P.
    8 luni în urmă

    Zău de nu mi-ai făcut poftă de provence. Da’ până atunci, încerc și eu produsele astea, chiar prietena mea este reprezentant la ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *