Dăruiește timp, donează sânge!

Se apropie data de 14 iunie (Ziua Internațională a donatorului de sânge), așa că m-am gândit să discutăm serios despre acest subiect: donarea de sânge. Pentru că între două vacanțe și trei cărți citite, poate ar fi bine să mergem să donăm (în primul rând) timp celor care au nevoie de el.

Știai că această nevoie continua de sânge de la donator vine din faptul că toate componentele sale au o perioadă foarte scăzută de “valabilitate”?

Timpul de stocare al produselor din sânge:

  • Globulele roșii pot fi stocate pentru 35 de zile la 2 – 6° C (se folosesc mai ales la intervenții chirurgicale)
  • Trombocitele pot fi stocate timp de 5 zile cu agitare continuă la 22°C (pot ajuta la tratamentul bolnavilor de cancer și leucemie);
  • Plasmă congelată la – 25 ° C are o durată de viață de un an (este cel mai des utilizată în accidente și traume, arsuri).

 

De ce să donezi sânge?

Știai că 1 din 10 pacienți care ajung la spital are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge? Statistic, fiecare om de pe planetă are nevoie – pe parcursul vieții- cel puțin o singură dată de sânge. Tot statistic, România este pe ultimele locuri în ce privește donarea de sânge, iar multe intervenții chirurgicale sunt amânate tocmai din această cauză.

 

Ce să faci înainte de a dona sânge?

  1. Este recomandabil să iei o gustare înainte de a dona (un sandwich, o banană, pâine cu dulceață, un ceai dulce);
  2. Nu consuma alcool cu 48h înainte;
  3. Nu fuma înainte sau imediat după;
  4. Nu te prezenta obosit, după nopți pierdute prin cluburi sau pe la birou.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a putea dona sânge

În România poate dona orice persoană din UE, cu reședința pe teritoriul nostru. De asemenea, reguli pe care trebuie să le îndeplinească:
– vârsta: între 18-60 ani;
– greutatea: între 50-100kg (femei), 60-110kg (bărbați);
– puls regulat, 60 -100 bătăi/ minut – dacă te știi cu palpitații nu prea poți dona sânge;
– tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale/ anestezii locale sau generale – sunt incluse aici și cele stomatologice;
– femeile să nu fie: însarcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
– să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine. Eu am fost respinsă la una dintre încercări deoarece aveam anemie cronică.

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

– hepatită (de orice tip);
– TBC
– sifilis;
– malarie;
– epilepsie și alte boli neurologice;
– boli psihice;
– ulcer;
– diabet zaharat;
– boli de inimă (inclusiv hipertensiune arterială cronică în tratament, angină pectorală);
– boli de piele: psoriazis, vitiligo;
– miopie forte peste (-) 6 dioptrii;
– cancer;
– hiperlipidemie (colesterol mare mare mare);
– astm bronșic;
– alergie severă

 

Excludere temporară:

– boli infecţioase (gripă, infecții bacteriene);
– anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenții chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
– vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
– consum de alcool în ultimele 24 de ore;
– consum de medicamente
– contact sexual cu mai mult de 6 parteneri în ultimul an;

 

Unde poți să donezi?

  1. Există în fiecare județ un centru de Transfuzii – aici ai adresele CENTRELOR UNDE POTI SA DONEZI sânge.

În București, centrul de Transfuzie este la adresa: Str. Dr. Caracas Constantin nr. 2-8 , Sectorul 1, Telefon: 031.425.12.30
Program primire donatori: 7.30 – 14.00

 

  1. La centrele mobile de donare organizate în București și alte orașe.

De exemplu, dacă aș fi în locul tău aș merge între 19-21 mai la Sun Plaza (Esplanadă Sud, intrarea principală), între orele 09-13:00.

Acțiunea are loc în cadrul campaniei „Dăruiește timp, donează sânge”, ajunsă deja la a patra ediție. Prin campania precedentă, 300 de vieți au fost salvate datorită celor 54 de litri de sânge recoltați. Mai exact, din cele 167 de persoane care au răspuns apelului organizatorilor, 120 au îndeplinit condițiile necesare și au putut să doneze. La fel ca la edițiile precedente, donarea se va face în cadrul unui centru mobil complet utilat, amplasat la intrarea principală din Sun Plaza, dar și în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria din cadrul centrului comercial.

 

Cât de des poți să donezi?

Intervalul minim între donări este de 8 săptămâni, dar numărul de donări nu trebuie să depășească 3 donări/ an la femei și 4-5 donări/ an la bărbați.

 

Câte grupe de sânge există?

Există 4 grupe de sânge și nu toate sunt compatibile între ele: A, B, AB, 0 (zero). Cu cât grupa de sânge este mai comună, cu atât cererea este mai mare.

Cele mai frecvente grupe de sânge sunt 0 și A. Mai puțin frecventă este grupa B, iar AB este și mai rară.
Fiecare grupă din cele 4 au și RH Negativ. Grupele cu Rh Negativ sunt extrem de greu de gestionat din cauza faptului că sunt rare la nivelul populației, în general.

 

După ce donezi, ce se întâmplă cu sângele tău?

După ce sângele este prelevat, acesta este depozitat în depozitul frigorific de ‘carantinare’ și apoi testat pentru a vedea dacă este sănătos.

Testele obligatorii sunt Ag-Ab, HIV 1, 2, anti HTLV 1, 2, hemoleucogramă, grupajul sanguin, Rh-ul, anticorpii iregulari, testul anti HCV, testul AgHBs, testarea pentru lues, ALT.

Dacă testele arată că sângele tău este sănătos, acesta și produsele derivate sunt validate și apoi distribuite spitalelor. Dacă rezultatele ridică probleme, testele sunt repetate. Dacă rezultatele indică boli, analizele sunt puse la dispoziția donatorului, iar sângele donat este incinerat.

Analizele pot fi repetate la 75 sau 120 de zile. Donatorul cu analize neconforme este înștiințat că nu poate dona sânge.

 

Așadar, dăruiește timp persoanelor care nu îl mai au, donează sânge!

 

1 comentariu
  1. Adi L
    4 luni în urmă

    De mai multa vreme ma gandeam sa donez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *