Timp de mai bine de 22 de ani, familia mea a insemnat: mama, unchiul si bunica. Ei au tinut locul celei mai mari case pe care o putea avea cineva. Cu cele mai frumoase si intelepte principii de viata, insumand cel mai mare suflet in care puteam incapea vreodata – cu tot cu jucarii. Intre timp au aparut noi membri, mai mici sau si mai mici, niciodata vechi.

Din toata aceasta ecuatie lipseste cineva. O persoana care nu a avut si nici nu va avea incaperea ei in sufletul meu. Pentru ca nu merita (dar cine sunt eu sa judec?) si pentru ca nu a stiut sa isi faca loc in viata mea.

Aceasta persoana este cel fara de care nu as fi existat decat poate cu alta fizionomie, fara de care mama mea nu ar fi primit cel mai frumos cadou (ea spune asta!), datorita caruia m-am maturizat prea devreme si am invatat sa trec peste orice moment greu cu zambetul pe buze. Aceasta persoana este cel pe care actele il declara โ€œtataโ€.

Calatoria mea in viata s-a petrecut fara ajutorul lui si ii multumesc pentru asta. Nu as fi avut nevoie de a cincea roata la caruta. Si nu, nu ma impresioneaza absolut nimic din ce tine de el sau familia lui, iar ceea ce ma face sa cred ca inca mai exista este faptul ca in unele luni (cand isi aminteste) primesc aviz cum ca a sosit insignifianta pensie alimentara.

Cu toate acestea, probabil ca la un moment dat as fi curioasa sa imi aflu originile, sa stiu din partea cui am gropita din barba, ale cui sunt genele lungi, cu cine seman cand sunt rautacioasa, daca o sa imbatranesc frumos. Pentru ca pana la urma, 23 din cromozomii mei ii apartin. Atat avem unul de la celalalt.

Ei bine, in lumea aceasta nu numai eu am asemenea curiozitati, ci unii fac si un film despre asta. Astfel am aflat ca saptamana viitoare va intra in cinema filmul Tatal fantoma (The phantom father) pe care tin neaparat sa il vad. Si nu singura.

Cati ati fi dispusi sa mergeti sa il vedeti?

—-

Synopsis

Profesorul american Robert Traum isi ia un concediu de un an si imbratiseaza o aventura in stransa legatura cu trecutul. Intors pe batranul continent, Robert incearca sa dezlege misterul originii tatalui si unchiului sau, faimosii frati Traum: Rudolf, un celebru romancier, si Samuel, odinioara mare gangster la Chicago. In timpul calatoriei sale prin Transilvania, o cunoaste pe Tania, sefa Arhivelor Bucovinei. Impreuna dau de Sami, ultimul prieten al familiei Traum aflat inca in viata, proiectionist la un mic cinema prafuit de provincie, din care a fost izgonit de catre un politician local pus pe capatuiala. In timp ce Robert il ajuta pe Sami sa-si recapete cinematograful, Sami il ajuta sa-si afle originile.

httpv://youtu.be/V1CV7qxq0AY

34 thoughts on “Pierdut tata. Declar nul”

    1. Cum sa crezi asa ceva?
      Mergem la film imediat ce intra in cinema. Consultam programul si ne organizam, sa facem sa fie bine.

      Si da, mami este cea mai “barbata” femeie pe care o cunosc. Sa cresti singura un copil (la 21 de ani) nu cred ca e tocmai simplu…

  1. Cred ca e primul articol cu acest subiect pe care il simt foarte real. Nu stiu cum este, nu am fost in situatia asta, dar mi se pare inspirant ca nu toate povestile fara tata sunt dramatice… Bravo tie ca ai putut ca vorbesti despre asta fara a cadea intr-o extrema dramatica.
    Foarte fain trailerul, mi-ar placea sa vad filmul. Cand e premiera? Imi place la nebunie Iures, e un mare actor. ๐Ÿ™‚

  2. Hmm, n-am mai vazut demult un film la cinema. Si povestea pare interesanta (mai ales prin perspectiva articolului).

    Ma intereseaza, dar mai intai sa aflu data/ora/etc. ๐Ÿ™‚

  3. hai sa mergem. merita pentru Iures.
    premiera e pe 2 martie, dar as alege alta zi

    te anunt eu in saptamana cu pricina cum facem sa mergem sa-l vedem

  4. Stii ce sunt curioasa? Nu te-ai lovit de prostia aceea care vorbeste de copii fara un parinte cum ca ar fi dezechilibrati? E una dintre chestiile care ma oftica cel mai tare, mentalitatea ca daca nu ai tata (sau mama!), daca esti dintr-o familie “destramata” esti un om ciudat, care nu e capabil sa se integreze in societate…

    1. Nu ai idee cate persoane (aparent deschise la minte) se uita stramb cand le spun ca am crescut cu mama si atat.
      Pe mine ma amuza teribil prostia si unii nu inteleg de ce imi este atat de simplu sa vorbesc despre acest subiect. Simplu: nu am cum sa iubesc pe cineva pe care nu am cunoscut – propriu si figurat.
      De asemenea, cunosc familii care mai rau au facut copilului ramanand impreuna. Si nu putine…

    2. Exact la asta ma gandesc si eu! Ce folos ca nu e “destramata” daca se bat, tipa ca nebunii si traumatizeaza copilul.

      Nu te supara ca iti spun asta, dar nu m-a impresionat ca vorbesti atat de lejer, vorbesti despre viata si asa e viata.

      Mersi ca mi-ai corectat diacriticele ๐Ÿ˜‰

  5. Eu mi-am cunoscut tatal chiar daca la 6 ani ai meu s-au despartit. As fi preferat mult mai mult sa nu il cunosc deloc atat pe el cat si ceea ce a facut familiei. Ori de cate ori imi revine ideea de “tata” in cap imi revin si amintiri si secrete pe care nu le pot spune nimanui pentru ca sunt prea delicate/grave. Asa ca daca te ajuta cu ceva (sau daca e nevoie sa te ajute), gandeste-te ca e mai bine asa.

  6. Nu ma pot opri la un singur comentariu. ๐Ÿ™‚

    Acum mult timp, un om drag mi-a spus o poveste asemanatoare cu ce descrii tu aici. Doar ca povestii i se adauga pierderea altcuiva din familie.

    Nu pot sa descriu cat de neputincios m-am simtit in noaptea aia.

  7. Schimba putin culoarea fontului de pe site, este foarte dificil de citit la lumina slaba. Putin mai intens ar fi perfect.
    Daca nu te descurci te pot ajuta.

    1. Multumesc frumos pentru sugestie. Este pe lista de imbunatatiri.
      In cazul in care nu ma descurc voi ridica un stegulet alb si cer ajutorul ๐Ÿ™‚

  8. Eu nu as putea sa judec o persoana, pe care nu am incercat sa o cunosc, sau pe care am tratat-o doar cu raceala..si superioritate. Poate ca tot ce iti trebuie pt a afla de la cine ai “genele lungi”..sau “doza de rautate”.. e putina bunavointa, sau.. putin respect. Nu exista copii care sa fie pe deplin multumiti de parintii lor, totusi, ii accepta si nu ii judeca. Datorita acelor parinti, noi existam. Pacat ca nu ne putem alege parintii.. dar nici ei nu-si pot alege urmasii. Ramane doar.. “acceptarea”. ๐Ÿ˜‰

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *