DUBAI – ponturi, informații, detalii

“Whoever said winning isn’t everything doesn’t know Dubai.”

Când să mergi în Dubai?

Dacă vrei senzații tari și îți place să faci pe dragonul din când în când, mergi vara.

Dacă vrei să ieși din camera de hotel și să vezi ceva fără să te topești, mergi iarna (noiembrie-martie). De exemplu, chiar acum vă scriu de la 26 de grade – ora 10.00, ianuarie.

Cum ajungi în Dubai?

Ei, pai inainte de avioane si dileme de genul “Pe ce loc sa stau?” sau “Ce sa vizitez?” ar trebui sa iti pui problema vizei.

Exista trei moduri de a obtine viza pentru Dubai:

– prin agentia de turism care te-a convins sa lucrezi cu ea – dureaza 1-2 saptamani;

– prin agentia cu care zbori (am auzit cateva povesti negative privind vizele obtinute prin Wizz Air, confirma sau infirma cineva?)

– prin chemare – persoana care face asta plateste o garantie de 5000 dhs (1000 de euro) pe care ii primeste inapoi in momentul in care persoana chemata paraseste tara.

Acte necesare pentru viza Dubai: copie pasaport, copie dupa biletul de avion, poza tip pasaport.

ATENTIE! Nu exista viza de turist cu intrari multiple! Va spun asta pentru a nu pati ce am patit eu: la intoarcerea din calatorie mai aveam o zi de oprire in Dubai si stiam ca viza fusese luata cu intrari multiple, insa un domn politist a tinut sa ma informeze ca nu am viza si el nu are de gand sa imi dea… despre aceasta aventura intr-un episod viitor.

Forget about visa! 🙂 Dacă ești cetățean român în acte nu mai ai nevoie de viză de turist pentru a ajunge în Dubai. Fă-ți bagajul și du-te! Ce ți-a mai rămas este să… zbori aproximativ 5 ore.

Vei avea nevoie doar de un pașaport (cele temporare – pentru un an – ies din discuție) valabil minim 6 luni de la data plecării.

Trebuie sa stii că la întoarcere,  infolierea bagajului te costa 20 Dhs.

Sfat: Stai pe partea dreaptă a avionului – de acolo view-ul este spectaculos!

Cum ajungi de la aeroport în oraș?

Tarom și Fly Dubai aterizează pe vechiul aeroport – de la care poți ajunge în oraș cu metroul.

În schimb, WizzAir aterizează pe cel mai mare aeroport din Middle East – Al Maktoum, care momentan are două piste. De aici, taxi-ul costă aproximativ 70 Dhs până în zona Mall of the Emirates și poate fi luat chiar din fața aeroportului. Poți calcula aici cât te costă taxi-ul în Dubai. 

Poți ajunge în oraș și cu autobuzul F55, cu un bilet la prețul de 2.30 Dhs – pentru asta ai însă nevoie de o cartelă RTA. Autobuzul circulă din oră în oră (între 7.00 – 00.00, după această oră F55a circulă în funcție de zborurile programate) și te lasă la stația de metrou Ibn Battuta – tot de aici îl iei și invers, spre aeroport. 🙂

Ce vizitezi în Dubai? 

Odată ajuns aici, cred că ar trebui să ai putin habar despre cum stau lucrurile. Mai jos voi oferi câteva sfaturi – însoțită fiind de câțiva locuitori ai Dubai-ului.  Și cine să știe mai bine locurile minunate și mai puțin turistice (sau orele potrivite), dacă nu ei?

1. Mall of the Emirates – mare, mare mare, mare mare mare. Da, este cel care are o partie de ski atasata. In mijlocul desertului.

Gasesti orice magazin îți trece prin minte, cu reduceri peste reduceri si cu cei mai amabili vanzatori. Tot aici găsești si case de schimb valutar decente – nu îți vor schimba monezi.

Atentie! Peste tot se plateste in moneda locala – Dirham (DHS, AED) – orice alta propunere de plata ai avea va fi tratata ca atare, adica vei primi un pret “preferential”. Nu in sensul bun.

2. Ibn Battuta Mall – ceea ce este interesant la acest shopping center este ca fiecare zona a lui reprezinta o tara explorata de exploratorul Ibn Batutta. Si fiecare este, la randul ei, reprezentata de cate un Dom. Pentru ca am mers aici ca la muzeu si precum un cetatean japonez (poze poze poze poze), nu va pot spune ce fel de magazine sunt. Nu mi-a sarit nimic in ochi in drumul meu intre Dom-uri. (Desigur, magazinul cu dulciuri nu se pune.) 🙂

3. Atlantis Hotel – Palm Island – aceasta este o zona pe care fetele vor insista sa o vada din cauza filmului Sex and The City, iar baietii pentru masinile care opresc in fata hotelului.

Atlantis Hotel - Dubai

Aproximativ 1/4 din Palmier este inca lipsit de constructii, insa cele pe care le poți vedea sunt spectaculoase. Acestea pot fi observate din monorail – fiind vorba despre cartiere private.

4. Atlantis – Aquarium

Intrarea: 100 Dhs (daca mergi cu un rezident platesti numai 75 Dhs). Vezi aici toate speciile posibile si imposibile de pesti foarte urâței. Si merita să vii, insa in prima parte a zilei. Dupa ora pranzului va incepe lupta pentru supravietuire si pentru un loc de parcare.

aquarium atlantis

Program Monorail

– inaugurat in 2009, el face legatura intre Atlantis si intrarea in Palmier si este primul mijloc de transport de acest fel din Middle East.

– primul tren pleaca la 10.00 si circula din 23 in 23 de minute – program zilnic. Ultimul pleaca spre Atlantis la 21.53 si paraseste hotelul la ora 22:03. Mare atentie sa nu ramaneti pe acolo pentru ca este posibil sa trebuiasca sa innoptati la Brad Pitt si nu cred ca e acasa.

5. Madinat Jumeirah – sau locul in care am vazut cel mai frumos apus de pana acum si pe care îți recomand sa il vizitezi dupa ora pranzului. Este mai aglomerat decat ti-ai putea imagina, insa o cafea savurata in lumina apusului nu se compara cu nimic. Îți promit. Numai pe o cafea si o apa plata vei cheltui aproximativ 30 Dhs.

 Madinat Jumeirah

6. Miracle Garden – ca sa ajungi sa vezi cele mai colorate flori in cele mai simpatice forme ai nevoie de o masina. Nu am vazut si nu am auzit sa existe un mijloc de transport in comun care sa ajunga in aceasta parte a Dubai-ului sau cat mai aproape de locul descris.

Preferabil sa nu mergi in zilele lor de weekend (vineri-sambata), dacă vrei să îți faci o poză decenta langa uriasele forme facute din flori.

Adresa Miracle Garden: Al Barsha South 3,  Barsha

Intrarea este 20 Dhs/ persoana si îți poți face veacul in gradina, cata vreme nu deranjezi plantutele 🙂

Dubai miracle garden

7. Dubai Creek – Ar trebui sa stii ca “Dubai” inseamna “doi frati” (Du-Bai) si ca orasul s-a dezvoltat pe malul canalului natural numit Creek. Cei doi frati sunt reprezentati de cele doua maluri ale Creek-ului: Deira (orasul vechi, construit in stil mai putin extravagant prin ’80), si Bur.

De aici poți lua barca – Abra pentru a traversa canalul (alaturi de alti turisti/localnici) – 1 Dhs, pentru a te plimba o jumatate de ora (private boat) – 60 Dhs sau o ora (tot private) – 120 Dhs. Eu am ales ultima varianta, insa cred ca este suficienta si o plimbare de 30 de minute pentru a vedea ce are Dubai de oferit … pe apa.

creek - Dubai

Găsești magazine ieftine, colorate, apartinand majoritar celor din Orientul Mijlociu. Si, cum era si de asteptat, acestia au dezvoltat numeroase metode a-si atrage clientii.

Souk Creek - Dubai

8. XVA Cafe & Art Hotel – in partea BUR a orasului (Bastakiya) – un loc in care este musai sa îți savurezi cafeaua de dimineata, la umbra oferita de curtea interioara a locului ce este Muzeu, Art Hotel si Cafenea. Preturile sunt putin mai ridicate: pentru o apa minerala, un ceai si un fresh de morcovi am platit 65 Dhs.

xva cafe

9. Daca nu ești fan al statului la plaja, ai la dispozitie doua water-park-uri:
– Wild Wadi Water Park, langa Burj Al Arab, ~100 Dhs/persoana/zi intrarea. Mancarea/bautura vor costa ~50 Dhs;
– Atlantis Lost World Water Park, pe Palm Jumeirah in cadrul Atlantis Hotel, 200 Dhs/persoana/zi – mult mai mare decat primul.

10. Barasti – unde se duce distractia cand se duce? In Dubai Marina, la Barasti!

O Cola costa 16 Dhs, un RedBull costa ~25 Dhs. Despre alcool nu iti pot spune prea multe, insa presupun ca este cel putin dublu ca pret.

Practic, orice se întâmplă aici are o scuză bună, scrisă chiar și pe tricourile chelnerilor: “Dear Santa, it was Barasti’s fault!”

barasti - dubai

11. Dubai Mall – cel mai mare mall din lume, cu peste 1000 de magazine. Pentru ca da, in Dubai exista aceasta “cultura”: cel mai mare, cea mai frumoasă etc.

Are o suprafata de 1.124.000 metri patrati. Cel mai mare geam – la Aquarium-ul din interior – din lume, evident, care cântărește 245 de tone.Asadar, daca dorești să stai aici cateva ore, nu trebuie sa ratezi acvariul –  chiar nu are cum sa nu îți atraga atentia.

Are cel mai mare SweetShop – Candylicious – 930 metri patrati.

12. Burj Khalifa – At The Top – unii spun ca ar fi o priveliste spectaculoasa de aici. Eu as spune … ma abtin.

Ce este wow la Burj Khalifa? Poate faptul ca ajungi la etajul 124 (452m) in mai putin de 1 minut. Si poate faptul ca la etajul 123 este hotelul Armani? 🙂

Cat costa sa urci in Burj Khalifa?

bilet cumparat online: 50 euro – 250 Dhs

– de la ghiseu – 100 euro – 500 Dhs. Daca stai mai multe zile in Dubai si vrei neaparat sa mergi in Burj Khalifa, dar nu ai rezervare, te duci in PRIMA ZI in mall Dubai sa iti iei acest bilet! Altfel iti poti lua adio.

Pont: faci programarea pentru urcare ora 17.00, astfel vei prinde și apusul, dar și priveliștea noaptea.

burj khalifa

Informatii pe care ar trebui sa le stii inainte de a merge in Burj Khalifa:

– Constructia cladirii ce avea sa se numeasca Burj Dubai a inceput in 2004, pe vremea cand cea mai inalta cladire din lume apartinea Taiwan-ului – Taipei 101 (101 etaje si 500m inaltime) si s-a finalizat in 2009.

– Seicul Mohammed al Dubaiului si-a propus atunci sa rupa gura targului si sa faca o cladire de peste 800 de metri inaltime, iar drumul drept care sa duca pana la ea sa aiba tot pe atat.  Din pacate, seicul Dubaiului a ramas putin fara bani si a fost nevoit sa ceara prietenului sau, seicul Khalifa al Abu Dhabi-ului. De aici si numele Burj Khalifa. Astfel, in ianuarie 2010, cand in Romania crapau pietrele de frig, cea mai inalta cladire din lume este inaugurata.

– Poti privi turnul Khalifa fara sa ridici privirea de la peste 90 km distanta

– Pentru a duce la bun sfarsit acest proiect au pus umarul la treaba 12.000 de muncitori.

– Cladirea are peste 28.000 de ferestre de sticla si  57 de lifturi – cele mai rapide din lume, care ating viteza de 10m/secunda.

13. Fantanile “vesele” ale Dubaiului

Sunt cu adevarat impresionante (dar privite de jos, nu din Burj Khalifa). Pentru cele mai inalte jeturi de apa este folosit explozibil – o idee a unui inginer roman!

Asadar, dupa ce urci in cea mai inalta cladire din lume, grăbește-te sa prinzi fantana de la 7, sau pe cea de la 8.

 

Parcarea în Dubai:

În cazul în care ai hotărât să închiriezi o mașină, trebuie să iei în considerare faptul că aceasta… trebuie parcată 🙂

– în Zona A poți să plătești pentru toată ziua (10 ore), aproximativ 10 Dhs;

– în Zona B se plătește fiecare oră – 2 Dhs/oră, 3 Dhs/2 ore, 5 Dhs/3 ore etc;

– anumite parcări au prețuri diferite în funcție de obiectivul pe care îl deservesc. Ex. pentru Jumeirah Beach Residence există 3 parcări: Green, Red-  având costurile de la 10-30 Dhs/zi la 50-100 Dhs/zi și Cinema Parking – unde este gratuit doar dacă mergi la un film și îți ștampilezi acolo ticketul;

– valet parking-urile – costă în jur de 50 Dhs, însă anumite restaurante îți pot pune ștampilă pe ticket și, astfel, parcarea devine gratuită;

– parcările de la metrou – dacă parchezi acolo mașină și apoi folosești metroul… sunt gratuite;

– parcarea este gratuită: Vinerea (la ei prima zi de weekend) și în timpul sărbătorilor legale; în anumite zone, după ora 21.00

– parcările cu plată pot fi achitate fie la tonomat, fie prin sms;

De asemenea, dacă închiriezi mașină trebuie să ai în vedere Salik-urile (punctele de trecere de pe autostrada, care te taxează). Practic, atunci când înapoiezi mașina s-ar putea să mai ai de achitat niște taxe la care nu te-ai fi așteptat. 4-6 Dhs trecerea, iar costurile pentru o săptămână, în funcție de cât de mult te plimbi, pot ajunge la 50-60 Dhs.

Aici mai multe informații despre tot ce ține de parcări, drumuri, transport în comun. Nu uita să bifezi sus-stânga: English :))

 

Alte Ponturi/Informatii:

– Conform unei legi intrate in vigoare de curand, taxi-ul nu poate fi “Share-uit” cu cineva care merge in aceeasi directie, decat daca va cobori odata cu tine. De asemenea, nu exista alte statii de taxi in afara celor de la aeroport si mall-uri. Fiind atat de ieftina benzina este mai avantajos sa pescuiasca oamenii de pe drum decat sa astepte comenzi.

– Vinerea pana in ora 13.00 metrourile nu circula (sunt si ele la rugaciune)

– Nu exista conductori pentru metrouri. Totul este computerizat

– O calatorie cu metroul la Gold Class – in fata, de unde poti filma/ fotografia costa 3.5 Dirham

Fotos: Arhiva personala. Mai multe fotografii care sa sustina tot ce am spus mai sus gasesti AICI.

Ce mai cauta lumea:
  • dubai informatii
  • ce sa faci in dubai
  • preturi dubai
  • despre dubai
  • ce sa vizitezi in dubai
  • am fost acolo dubai
  • circulatia in dubai
  • informatii utile dubai
  • cartela rta dubai
  • tarif taxi dubai
(Visited 42,054 times, 12 visits today)
39 comentarii
  1. Andrei Crivăț
    3 ani în urmă

    A scris Daniel Rus de problemele cu vizele prin Wizz – http://danielrus.ro/2013/11/19/viza-dubai-wizzair-budport-evitat/

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Nu am avut viza prin Wizz, ci direct – prin chemare 🙂

    • Andrei Crivăț
      3 ani în urmă

      “(am auzit cateva povesti negative privind vizele obtinute prin Wizz Air, confirma sau infirma cineva?)”, zise Corina.

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Am crezut ca te iei de mine pentru patania mea pentru care era sa dorm in aeroport vreo 4 zile.

    • florin
      3 ani în urmă

      buna,ma gandesc sa plec peste vreo luna dar cu bani,cu bani care i figura…eu am/folosesc visa electron in orice moneda este ok sau este mai rentabil sa schimb undeva,undeva unde ? eventual scot din automat,cateva lamuriri …mersi !

  2. Cristian
    3 ani în urmă

    Sunt o multime de pareri negative despre viza prin wizzair, care e de fapt prin budport, care e de fapt printr-o firma din emirate, care de fapt foloseste un localnic pentru garantii. Deci nu.

    Puteti incerca flytime daca aveti bilete ieftine rau al wizz.

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Eu am avut doua vize: printr-o tipa care mi-a facut chemare, a doua… pe loc, in aeroport.

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Pareri negative =?
      Mai rau decat sa te duci in Dubai si sa ti se spuna ca nu poti trece de politie? 🙂

    • Florin
      3 ani în urmă

      Azi vineri 9 iunie 2017 am fost cu metroul la Mall Batuta la ora 10 și la 12.3o m-am
      am întors. A circulat fără probleme

  3. Radu
    3 ani în urmă

    Si ce informatii noi ai adus, care nu erau deja pe internet. Ce sfat super util este in articol? Nu vad decat niste “barfe” din concediu.

    …ajungi cu autobuzul F55, auzi. Da sa stii, fix asta o sa ne notam ca atunci cand vom ajunge acolo nu o sa stim sa intrebam sau ceva.

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Imi pare rau ca nu il gasesti util, mie mi-ar fi fost inainte de a pleca – pentru a nu cauta pe N site-uri.
      o zi frumoasa.

  4. Cum am folosit Samsung Galaxy S4 | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] putin seria postarilor referitoare la vacanta de iarna din Asia (Dubai, Sri Lanka, Singapore si Nepal) pentru a va spune de ce sunt tare mandra de fotografiile realizate […]

  5. Tudor
    3 ani în urmă

    In iulie vom pleca in Dubai.
    Vizele s-au ridicat, asa ca… Let’s fly 🙂

    Am cateva nelamuriri:
    1. Ati inchiriat masina?
    Daca da, cat a fost/zi, care este pretul benzinei?
    2. Am citit ca taxiuri sunt doar la aeroport si la mall-uri…cum putem ajunge la “punctele cheie”
    3. Cati bani ai cheltuit pt iesiri, mese si vizite? Estimativ

    Mersi!

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Tare ma bucur ca ai ales aceasta destinatie si vestea legata ed vize a venit ca unsa! :))

      Iti voi raspunde punctual, din ce imi mai amintesc:
      1. 1,5 lei litrul de benzina si 15 euro pe zi inchirierea masinii (revin cu detalii mai exacte in caz de nevoie, insa acestea sunt preturile aproximative)
      2. Taxiurile sunt intr-adevar numai la aeroport si la mall-uri. In rest… gasesti oriunde, fara griji. Iesi din cladirea in care te situezi si sigur in maxim 5 minute va trece un taxi prin fata. Le este mult mai comod sa se plimbe, decat sa stea in statie. Si ce sa vezi… e si mai ieftin 🙂
      3. Vizitele sunt cam scumpe – le poti achita dinainte (la Burj Kalifa, la restaurant pe vapor etc).
      O masa la restaurant poate fi intre 50 si 100 de dirhami, in functie de locurile alese. Se mananca bine cam peste tot.

      Cate zile stati? Ce hotel ati ales?

  6. Plaja in luna noiembrie? 7 recomandari | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] va povesteam ca am fost eu, in decembrie – ianuarie, era plin sezon de plaja si cumparaturi, asa ca noiembrie este mai mult decat potrivit pentru a da […]

  7. Oferta bilete avion FLY DUBAI | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] Dubai, Sri Lanka, Nepal – sunt cateva dintre recomandarile mele (le-am vizitat anul trecut), dar si destinatii catre care FlyDubai vine cu oferte frumoase. Mai exact, pentru biletele achizitionate pana la data de 23 ianuarie catre destinatiile pe care le voi mentiona mai jos, preturile sunt mai mult decat bune! […]

  8. Shopping in Dubai? | BucurestiShoppingNews
    3 ani în urmă

    […] De asemenea, dacă doriți să stați mai mult în țările calde și nu știți ce ați putea să vizitați, puteți consulta acest articol. […]

  9. Dubai cu ochi de vultur | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] v-am povesit cum a fost si cam ce este de vizitat in Dubai imediat dupa ce am fost in tara a carei istorie este de o varsta cu mine. V-am aratat fotografii […]

  10. Oferta bilete Qatar Airways | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] 681 euro; Bangkok: 596 euro; Beijing: 508 euro; Delhi: 610 euro; Dubai: 394 euro; Guangzhou: 588 euro; Hangzhou: 578 euro; Hong Kong: 544 euro; Kuala Lumpur: 699 euro; […]

  11. Adrian
    3 ani în urmă

    Ofertele cele mai bune, atat la cazare cat si la transport le gasiti la clubul nostru. Pentru detalii accesati http://freevacationstip.byethost24.com

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Mi-ar fi placut sa nu faci asta chiar asa, pe fata 🙂
      Intai sa ne imprietenim, sa ne cunoastem mai bine.

  12. O duci la Paris? | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] orasul romantic, al luminilor – bla bla bla -? Sau poate isi doreste sa faca shopping in Dubai? Sau poate chiar vrei sa te pierzi pe strazile din […]

  13. andrei
    3 ani în urmă

    Prietenilor, Dubai e cel mai de rahat loc de vizitat ever. Plin de indieni pakiztanezi, oameni de lumea a 3a , salbatici care se spala pe picioare in “ce mai mare mall” din lume, rugaciuni pe strada etc. Mergeti frate in tailanda, Bangkok, etc

  14. DUBAI – tips, info, visas | KorinaMS
    3 ani în urmă

    […] article (and more to come) is partly written – here the original – and fully translated by Ruxandra Stăncioiu, my […]

  15. Elena Munteanu
    3 ani în urmă

    Buna Korina, vreau sa iti spun ca imi plac foarte mult postarile tale. Chiar am avut de curand un business trip in dubai cu un cu un client important si mi-au folosit foarte mult tips-urile tale.

    Tine-o tot asa si la cat mai multe articole. Te pup

  16. Everyone
    3 ani în urmă

    Am fost in Dubai in Februarie-Martie, personal nu ma incantat cu nimic. La banii astia ( bine, asta daca nu vrei sa manaci la colt de strada saorma ) gasesti alte destinatii muuuult mai tari. Recomand Dubai doar daca esti fan de Mall-uri, in cautarea unui seic disperat sau ai 10 saptamani pentru concediu in fiecare an, sau iti este dor de traficul din Bucuresti.
    De exemplu cu metro ii horor de circulat, stai ca sardelele, taxi toata lumea zice ca-i ieftin, da, dar daca stai o ora blocat sau mergi cu 2km/h nu mai ii atat de ieftin. Au un fel de tram dar mie personal mi se pare o jucarie, merge 5 -6 statii. iar biletul nu-i chiar ieftin. Nimeni vad ca nu spune adevarul, dar ii bine de stiu si cealalta fata a mult prea laudatului Dubai.

  17. ALIN
    3 ani în urmă

    Salut! Scuze de deranj, dar vreau sa stiu in ce an e facut articolul?? Pentru ca acolo scrie 13 ianuarie, dar nu scrie in ce an…. Adica ma interesa daca ponturile sunt de actualitate…. Multumesc frumos anticipat….

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Bună,

      Data completă este în link: 2014/01/13.
      Dacă ți se pare ca ceva nu este de actualitate (sau ai dori mai multe informații), te rog să îmi spui.

  18. Marius
    3 ani în urmă

    In cazul in care revi….. incearca global village si un safari.
    Take care

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Îți mulțumesc frumos pentru sugestii, Marius!

  19. pareri inchirieri masini
    3 ani în urmă

    Am inteles ca au servicii de rent a car mult mai bune decat in Romania, asa e?

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Nu știu ce înseamnă pentru tine servicii mult mai bune, așa că nu te pot ajuta cu un răspuns în acest sens. Sorry 🙂

  20. Alice
    3 ani în urmă

    Buna Corina,intentionez sa plec si eu in ianuarie doar eu cu mama, pe cont propriu.Crezi ca este vreo problema canu suntem insotite? Imi poti recomanda o cazare bunape luna o statie de metrou? Miracle Garden este deschis in ianuarie? Pot sa iau untaxi pana acolo?

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Bună, Alice,
      Eu am mers singură în Dubai, so no worries 🙂
      Cazare bună poți găsi prin Marina. Oricum, oriunde ești aproape de metrou.
      La Miracle Garden poți ajunge cu Taxi, desigur. Sezonul de vizitare s-a deschis chiar astăzi, iar aici găsești prețurile – http://www.dubaimiraclegarden.com/visitors-guide/timing-rates/
      Enjoy!

  21. Alice
    3 ani în urmă

    Iti multumesc frumos pentru detalii si pentru ponturile pe care le gasesc aici,pe blogul tau. Calatoresc si eu destul,pe cont proproiu, si imi doresc sa ajung in Dubai chiar daca este ‘din scurt ‘.Asa ca imi fac temele si orice sugestie este mia mult ecat binevenita. Sper ca vremea va fi ok !Multumesc si o zi placuta!

  22. Irina
    3 ani în urmă

    E foarte utila postarea ta. Unde e mai ok sa achitam intrările pentru atracțiile turistice pe care dorim sa le vizitam? Sa le plătim în tara la vreo agenție sau sa așteptam să ajungem acolo? Cum facem rezervare?

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Eu am luat o mare țeapă cu ”ajutorul” unei agente locale – cu viza (care a fost scoasă) -, așa că nu sunt cel mai potrivit om care să recomande prin agenție 🙂
      Pentru fiecare loc în care am mers mi-am luat biletele de pe site-urile respective.

  23. Bontea
    3 ani în urmă

    În februarie plec în Dubai cu familia mea dar am o întrebare, prietena băiatului meu merge și ea cu noi și nu este căsătorită cu băiatul meu este vreo problema ca nu sunt căsătoriți. Am rezervat un apartament în Dubai cu doua camere. As dori sa știu este vreo problema la acordarea vizei

    • Corina-Maria
      3 ani în urmă

      Bună,
      Nu, nu este o problemă faptul că nu sunt căsătoriți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *