Povestea scurta a intalnirii cu tara preferata

Povestea scurta a intalnirii cu tara preferata

Pentru ca tocmai s-a implinit anul de cand prin Sri Lanka n-am mai fost, iata ca este momentul sa va arat ce ochii mei au vazut in zilele petrecute acolo (implica: Ceai, elefantei, oameni zambitori).

Dupa un zbor suficient de lung via Dubai, Sri Lanka aparea timida chiar pe partea pe care eu aveam locul in avion:

 

Cine ar fi putut sa ne arate mai repede si mai frumos cum este tara, daca nu elefanteii de la Orfelinatul Pinnewalla? Printre ei, desi cam timid la poze, se afla un elefant in varsta de 10 ani si cu doar 3 picioare (din cauza terenurilor minate pe care se plimba cand era baby-elefant):

 

Cum altfel mi-as fi putut continua calatoria de 7 zile prin Sri Lanka, daca nu cu o scurta oprire la Sigiryia, unde am descoperit cat de simpla si usor de obtinut este fericirea? (acest selfie a devenit poza mea de profil la scurt timp)

 

 

Vedeti voi elefantul din prim plan, care pare cel mai calm si mai pasnic dintre toti? Ei bine, la cateva secunde dupa ce am facut aceasta fotografie, dragul de el a decis ca este cazul sa faca putina ordine printre zecile de masini oprite sa il admire si… s-a infuriat. Si nu, nu vreti sa vedeti sau sa auziti un elefant infuriat alergand spre voi.

 

 

Intelepciune, liniste si impacare sufleteasca. Toate in acelasi loc adunate, intr-un templu hindus care ne-a intampinat in Matale. Aici am vazut oameni mai saraci decat imi puteam imagina vreodata ca voi vedea, dar zambind sincer in momentul in care vedeau o persoana cu pielea alba.

 

 

Unii ar spune ca aceasta este o vale ca oricare alta, cu cateva tufisuri si cu o apa care desparte 2 dealuri. Ei bine, pana sa ajung in Kelany Valley nu am stiut sa imi imaginez toate cuvintele si expresiile care descriu Raiul. Acum stiu.

 

 

Acum ma intelegeti de ce Sri Lanka este tara mea preferata?

Acest text este inscris in concursul TFB10 – #tenDubai – un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon si Calif.

1 comentariu
  1. And the winner is… | Foto Union
    2 ani în urmă

    […] Corina-Marina Scheianu – Povestea întîlnirii cu țara preferată […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *