Conacul Benke – Moacșa

Mulți știu despre mine că am făcut o pasiune pentru conace în ultima perioadă, după cum se poate observa și prin postările mele.

Așadar, de câte ori voi avea ocazia să stau/ să vizitez un conac, îl voi prezenta cu bune și cu rele. Astăzi scoatem pe scenă Conacul Benke din Moacșa, Covasna.

 

Unde este situat conacul Benke? Scurt istoric.

Conacul este situat la 35 de kilometri de Brașov, în partea de sud-vest a comunei Moacșa, în apropiere de Covasna, la capatul sudic al Munților Bodoc, pe DN11, Brașov – Târgu Secuiesc – Bacău.

Acum multă vreme, cam pe la finalul secolului al XIX-lea, conacul Benke reprezenta o clădire în stil clasic – cu gradină și terasă – ce a trecut de la un proprietar la altul, până în etapa comunistă. Revoluția din ’89 a adus cu sine și degradarea cladirii, urmând să intre în restaurare în 2007.

 

Ce găsești la Conacul Benke? 

Conacul Benke oferă 15 camere – 36 de locuri de cazare – cu un confort de 5 stele. Accesoriile și mobilierul încă miros a nou, însă atmosfera de conac boieresc te duce imediat în vremurile demult apuse.

Fiecare cameră este diferită de cealaltă prin culori, mobilier, însă cele double au aceeași suprafață: 21m pătrați.

Camerele deluxe oferă un spațiu de 40m pătrați, canapele și dulapuri considerabil mai mari, spațoi pentru birou, pat king size, cu un decor ce se vrea regal.

Apartamentele, cu o suprafață de 70m pătrați sunt amenajate în același stil clasic, cu două dormitoare și o cameră pe post de living. Aici chiar te simți ca un rege, cu o baie impunătoare (din care eu nu aș fi mai ieșit) și cu cele mai confortabile canapele pe care ai stat vreodată.

Restaurantul… locul acela pe care ți-l vei aminti pentru cel mai bun desert din lumea asta mare: Somloi Galuska. O să înțelegi despre ce vorbesc numai după ce o încerci.

 

5 stele? Pentru ce?

Probabil te întrebi cum de există un astfel de conac, in the middle of nowhere, cu așa camere frumoase, dar mai ales cu 5 stele.

Ei bine, locul îți oferă atât de multe, că nu o să vrei să pleci de aici decât dacă apare vreo urgență acasă. Sau rămâi fără bani.

Wi-fi, balcon/terasă pentru fiecare cameră, serviciu de trezire (fix ca la hotel), SPA (aka piscină interioară, masaj, tratamente cosmetice, saună), sală de relaxare (aka fitness), teren de joacă, grădină de vară.

Ah, și să nu uit un detaliu aproape important: cosmeticele oferite în băi sunt… Hermes.

Micul dejun se regăsește în costul camerelor și se servește în cadrul celor două restaurante ale conacului Benke – bucătăria este cea tradițional românească și se prepară inclusiv meniuri dietetice. Ca să nu spui că te-a obligat doamna de la bucătărie să te lași de regim.

Iar cele două săli de conferințe…

 

Cât te costă o noapte la conacul Benke?

Camera double – 100 EUR

Suita – 135 EUR (pat dublu + canapea)

Camera deluxe – 135 EUR (pat king size)

Apartament – 200 EUR

 

Dezavantaje: 

  • distanța față de “civilizație” – dacă nu ești obișnuit/ă cu liniștea sau ești genul care seara vrea ceva nebunie… va trebui să mergi până în cel mai apropiat oraș;
  • dacă nu ai o mașină (fie ea și închiriată) accesul aici se poate face cu… autostopul. Am înțeles că ar exista ceva autobuze (care circulă foarte rar), însă nu le cunosc programul – dacă există unul;
  • prețul piperat poate speria la prima vedere. Trebuie doar să îi dai o șansă și să ajungi aici. te vei îndrăgosti iremediabil.

 

Așadar, dacă vrei să îți pierzi urma într-un loc spectaculos – fix cum nu te-ai aștepta să găsești în zonă – conacul Benke este clar o variantă. Și una de lux, chiar!

Un Share dat acestui articol ar salva 2-3 pinguini de la încălzirea globală.

___

Sursă foto featured

Ce mai cauta lumea:
  • conacul benke
3 comentarii
  1. Kinga Monda
    1 an în urmă

    Anul trecut am fost la galopiada secuiana ce se tine pe dealul Óriáspince-tető (imi cer scuze nu stiu cum se numeste in lb. romana), la intrarea in localitatea Moacsa. Citind articolul chiar imi pare rau ca nu am vizitat si conacul….insa fiind limitat de timp/distanta am preferat sa petrecem timp de calitate alaturi de prietenii dragi din localitatea vecina Moacsei. Insa este notat si la urmatoarea vizita in acea zona se va bifa.

    P.S. Deoarece am citit ca sunteti pasionata de a vizita conace, va invit sa treceti pe lista Dvs. si Conacul Zichy din localitatea Voivodeni, jud,Mures. Este adevarat ca este in faza de reconstruire, reabilitare, insa deja este frumos (mai ales pentru mine, care locuiesc aici). Daca va hotarati pentru o vizita, nu ezitati sa ma contactati si va ajut cu mare drag.

    • Corina-Maria
      1 an în urmă

      Da da, fie și preț de-o masă și tot ar fi minunat să ajungeți în zonă, la Conac.
      Vă mulțumesc frumos pentru invitație și o voi onora cât de curând posibil!

  2. City break Covasna – Ținutul Conacelor | KorinaMS
    1 an în urmă

    […] poți citi aici (Conacul Benke) și aici (Hotel Castel Daniel) despre locuri numai bune de vizitat/ locuit în […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *